money.ro
🔔 Alerte
Piețe financiaremoney.ro

Tăriceanu spune că participarea Turciei la proiectul Nabucco este "esenţială”

Publicat la 03.03.2008, 17:33:54

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Tăriceanu spune că participarea Turciei la proiectul Nabucco este "esenţială”
Urmărește money.ro pe Google News

Tăriceanu a mai precizat, în cadrul întâlnirii, că România este interesată şi de cooperarea în cadrul unor proiecte de interes strategic, precum construcţia cablului submarin Constanţa – Istanbul, pentru transportul energiei.

Cei doi oficiali au căzut de acord că România şi Turcia ar trebui să găsească alternative la transportul rutier, în condiţiile creşterii preocupărilor, la nivel european, pentru reducerea poluării. Soluţiile asupra cărora s-a căzut de acord sunt creşterea volumului de transport pe Dunăre şi deschiderea unei linii de feribot pentru transportul de mărfuri şi persoane între Constanţa şi Istanbul.

Premierul român a dat asigurări că România susţine aderarea Turciei la Uniunea Europeană şi şi-a exprimat disponibilitatea de a pune la dispoziţia autorităţilor turce expertiză şi sprijin tehnic. "Ne bazăm pe dumneavostră pentru susţinerea parcursului european al Turciei", a declarat Abdullah Gul.

Preşedintele Republicii Turcia a mai spus că investitorii turci din România se confruntă cu lipsa forţei de muncă de înaltă calificare în ţara noastră.

Preşedintele Republicii Turcia efectuează luni o vizită oficială în România. La întâlnire a participat şi ministrul Transporturilor, Ludovic Orban.

Preşedintele Traian Băsescu a lansat o invitaţie indirectă companiei Gaz de France de a se asocia proiectului Nabucco, cu ocazia întâlnirii pe care a avut-o luna trecută, la Bucureşti, cu preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy. Turcia a anunţat ulterior că se opune cooperării cu Gaz de France în proiectul Nabucco, motivul fiind poziţia adoptată de Franţa referitor la acuzaţiile de genocid împotriva populaţiei armene, care i se aduc Turciei, dar şi poziţia Franţei faţă de aderarea acestei ţări la UE.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite