Premierul Tăriceanu a declarat, luni, că prin introducerea taxei de primă înmatriculare auto Guvernul a încercat să împiedice transformarea României în "cimitir de rable''.
'Nu vrem ca toate rablele din Europa să aterizeze în România şi să eşueze aici şi să pună siguranţa circulaţiei în pericol', a declarat, marţi, premierul Tăriceanu. Ministrul finanţelor, Sebastian Vlădescu, a anunţat, vineri, că taxa de primă înmatriculare auto nu va fi eliminată, ci doar diminuată, prin modificarea Codului Fiscal, după ce autorităţile române vor purta discuţii cu oficialii europeni despre nivelul taxei. 'În acest moment avem discuţii cu Comisia Europeană pe baza tabelului cu nivelele de taxare. CE nu a spus niciodată că România nu are drept de a aplica această taxă, singura discuţie fiind cea cu privire la nivelul taxei care nu trebuie să fie mai mare decât valoarea reziduală a maşinii, aşa cum se întâmplă la noi', a precizat, Vlădescu.
Conform lui Vlădescu, CE doar analizează delanşarea procedurii de 'infringement' (încălcarea tratatelor europene - n.r.), ministrul finanţelor exprimându-şi încrederea că se va ajunge la o situaţie echilibrată.
'Taxa auto este incompatibilă cu articolul 90 al Tratatului European, dar Comisia Europeană aşteaptă ca România să schimbe legislaţia în acest sens', a declarat pentru NewsIn purtătorul de cuvânt al comisarului european pentru taxe şi uniune vamală, Laszlo Kovacs.



