"Sigur că voi discuta această problemă. Vom avea o agendă de discuţii politice care include şi această problemă", a declarat premierul Călin Popescu Tăriceanu, întrebat dacă va aborda problema vizelor în cadrul întrevederii pe care o va avea cu preşedintele american George W. Bush, cu ocazia summitului NATO de la Bucureşti.

El a adăugat că, în acest moment, la nivelul Uniunii Europene există o tendinţă în sensul adoptării unei poziţii comune a tuturor statelor membre ale UE faţă de programul american Visa Waiver, Tăriceanu considerând că aceasta este modalitatea corectă de abordare a problemei.

Tăriceanu a spus că nu ascunde faptul că, având în vedere eforturile României şi simpatia de care se bucură SUA în rândul populaţiei române, s-ar fi aşteptat la o "atitudine diferită" a autorităţilor americane. "Mi-aş fi dorit ca această restricţie să fie ridicată şi să beneficiem din plin de libertatea de a călători", a mai spus Tăriceanu.

Premierul a amintit că negocierile pentru ridicarea vizelor pentru cetăţenii români sunt în derulare, dar partea americană nu a dat încă un răspuns clar. "Să nu credeţi că, până acum, problema nu a fost în atenţia autorităţilor române. Negocierile sunt în derulare de mai multă vreme. Din păcate, până acum, nu avem un răspuns pe măsura aşteptărilor noastre în privinţa vizelor" a mai comentat şeful Executivului.

Tăriceanu a confirmat joi că va avea o întâlnire bilaterală cu preşedintele american George W. Bush, cel mai probabil, în ultima zi a summitului NATO.

Preşedintele american George W. Bush recomandă României, într-un interviu acordat cotidianului Evenimentul Zilei înainte de summitul NATO de la Bucureşti, să negocieze un acord bilateral cu Statele Unite în vederea ridicării vizelor, aşa cum au făcut alte şase ţări din Europa de Est. "Sfatul meu este ca Guvernul României să negocieze bilateral cu Statele Unite pentru a rezolva problema. Sunt unele ţări în vecinătatea României care fac progrese serioase pentru a fi acceptate în programul Visa Waiver", a spus preşedintele american. "Şi i-aş sfătui pe liderii români să se uite cu atenţie la ceea ce au făcut acestea şi după aceea să comunice cu oficialii noştri. Eu voi discuta, bineînţeles, despre acest lucru cu preşedintele şi cu premierul când voi ajunge acolo", a spus liderul de la Casa Albă.

România negociază în prezent un Memorandum de Înţelegere cu Statele Unite, destinat să asigure îndeplinirea condiţiilor pentru includerea în Visa Waiver.

Douăsprezece ţări membre UE fac încă obiectul unui regim de vize pentru accesul în Statele Unite: Grecia şi 11 ţări, majoritatea fost comuniste, care au aderat la UE din 2004.

Sursa: NewsIn