Întîlnire la nivel înalt româno-britanică. Primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu va efectua o vizită de lucru la Londra miercuri, 5 decembrie 2007 şi se va întâlni cu omologul său britanic, Gordon Brown. Pe agenda discuţiilor se vor afla intensificarea cooperării în plan economic, precum şi teme actuale europene, în pregătirea participării la Consiliul European din această lună - informează oficial Guvernul.
Cei doi premieri vor evoca evoluţii din regiunea sud-est europeană, precum şi aspecte ale cooperării strategice în cadrul misiunilor la care România şi Marea Britanie participă în alte zone. De asemenea, Primul-ministru român se va întâlni cu oameni de afaceri britanici interesaţi de extinderea activităţii investiţionale în România.
Premierul Tăriceanu este aşteptat la un dejun de lucru organizat de Camera de Comerţ Româno-britanică şi Ambasada României la Londra. Primul-ministru va avea o întâlnire şi cu reprezentanţi ai comunităţii românilor care trăiesc în Marea Britanie, precum şi o întâlnire cu membri ai Parlamentului britanic.
Tăriceanu va discuta miercuri cu omologul său britanic pe tema intensificării cooperării economice
Publicat la 03.12.2007, 11:54:30
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Furnizorii de semnături electronice au depășit 200 de milioane de lei în afaceri, după extinderea obligațiilor fiscale digitale

Actualitate
Cum pregătești casa pentru iarnă fără să cheltuiești o avere

Actualitate
Optimism în vremuri tulburi: antreprenorii reuniți la Business Outlook Brașov mizează pe puterea lui „împreună”

Actualitate
Judecătorii au câștigat în instanță un „supliment de salariu” de aproape 5 miliarde de lei. CCR a respins sesizarea lui Bolojan

Actualitate
