"De aceste lucruri, de soarta craiovenilor, nu ar trebui să fie interesat un singur partid sau doar Guvernul. (...) Până acum, constat că suntem singurii care se preocupă de acest lucru", a declarat premierul sâmbătă, la Iaşi.
El s-a arătat convins că privatizarea s-a făcut "în conformitate cu toate regulile Comisiei Europene".
Comisia Europeană a decis miercuri investigarea unei posibile acordări de ajutoare de stat în cazul Daewoo şi a emis un ordin prin care cere României să suspende orice acordare de ajutoare de stat care nu au fost în prealabil notificate Bruxelles-ului. Comisia a deschis o investigaţie amănunţită asupra unor posibile ajutoare acordate în contextul privatizării Automobile Craiova, fosta Daewoo Craiova, şi vânzării sale către Ford Motor Company în septembrie 2007, a anunţat purtătorul de cuvânt al comisarului pentru concurenţă Neelie Kroes.
Mai mult, a arătat Todd, România a impus nişte condiţii privatizării, şi anume producerea a minimum 200.000 de maşini în cel de-al patrulea an de la privatizare, continuarea activităţii curente timp de patru ani şi păstrarea tuturor foştilor angajaţi ai Automobile Craiova şi Daewoo România. "Comisia Europeană trebuie să verifice dacă aceste condiţii au condus la un preţ de vânzare mai mic decât cel care ar fi fost obţinut în cazul în care privatizarea ar fi fost necondiţionată", a mai spus purtătorul de cuvânt de la Comisia Europeană.
În plus, România pare să fi schimbat condiţiile privatizării într-un stadiu ulterior al procesului, ceea ce ar fi putut implica elemente suplimentare de ajutor, arată Bruxelles-ul.
Documentul arată că a fost semnalat faptul că guvernul român a adoptat o lege specială pentru privatizarea întreprinderii Automobile Craiova. "Se pare că legea prevede anularea datoriilor producătorului de automobile şi o garanţie privind plata datoriilor către celelalte filiale ale fostei întreprinderi Daewoo. În cadrul procedurii de licitaţie nu s-a oferit asemenea măsură celorlalţi potenţiali ofertanţi", indică textul citat.
Comisia îşi exprimă preocuparea privind faptul că este posibil ca privatizarea întreprinderii Automobile Craiova - printr-o licitaţie supusă unor condiţii - să fi condus la un preţ de vânzare mai mic şi ar putea să implice astfel un ajutor de stat. Condiţiile vizau să asigure menţinerea unui anumit nivel de producţie şi ajutorul ar putea astfel să sprijine Automobile Craiova. Acest avantaj ar fi fost finanţat prin venitul de vânzare la care statul a renunţat.
Mai mult, dacă s-ar dovedi că noul investitor a beneficiat de o anulare a datoriilor de către stat - odată ce situaţia datoriilor Automobile Craiova a împiedicat în mod vizibil un anumit număr de investitori potenţiali să prezinte o ofertă - atunci investitorul în cauză ar fi obţinut, de asemenea, un ajutor de stat.
Deschiderea unei investigaţii acordă părţilor interesate posibilitatea de a prezenta observaţii privind măsurile în cauză, mai arată Comisia.
Agenţia română de privatizare AVAS a impus anumite condiţii în contractul de privatizare. În special, ofertantul declarat câştigător trebuia să asigure realizarea unui nivel de producţie minim de 200 000 automobile în cel de-al patrulea an de la privatizare, continuarea unei activităţi curente timp de patru ani şi menţinerea a 3.900 de foşti angajaţi ai Automobile Craiova şi Daewoo România.
Potrivit contractului de privatizare, publicat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, obligaţiile postprivatizare ale Ford se extind pe o durată de patru ani şi vizează numărul de angajaţi preluaţi odată cu societatea şi obiectul principal de activitate.
Totodată, contractul prevede sancţiuni pentru nerespectarea condiţiilor privind numărul de unităţi produse şi a locurilor de muncă arătând că, în cazul în care schimbă obiectul de activitate sau reduce numărul angajaţilor sub 500, Ford va plăti statului jumătate din preţul de cumpărare de 57 milioane euro.
Contractul îl mai obligă pe cumpărător la plata a 25% din preţul de cumpărare către AVAS dacă produce mai puţin de 200 de mii de automobile anual, 10% în cazul în care produce între 200 şi 225 mii de unităţi şi 5% dacă produce între 200 şi 225 de unităţi. Prin contract Ford trebuie să producă peste 250 mii automobile la sfârşitul celui de-al patrulea an de la data finalizării tranzacţiei şi 300 mii la sfârşitul celui de-al patrulea an investiţional.
Alte prevederi vizează nerespectarea clauzelor contractuale privind păstrarea numărului de 3.900 de angajaţi preluaţi la cumpărarea societăţii. Prin urmare, o reducere a numărului acestora sub 500 va atrage plata a 50% din preţul de cumpărare, iar o diminuare sub 2.500 plata a 20% din preţ. Scăderea numărului de angajaţi sub 3.000 va însemna plata a 10% din preţ.
Pe de altă parte, preşedintele comisiei de privatizare a Daewoo, Sebastian Vlădescu, a declarat la sfârşitul lunii trecute că AVAS va trimite, până la sfârşitul lunii octombrie, o notificare la Comisia Europeană privind toate aspectele referitoare la concurenţă şi ajutor de stat ale privatizării Automobile Craiova, data limită fiind 30 octombrie.
Vlădescu a spus că Ford va beneficia doar de ajutoare de stat care se încadrează în schemele de ajutor admise de legislaţia UE. Contractul de privatizare a Automobile Craiova cu Ford Motor Company a fost semnat în 12 septembrie la Frankfurt.
Daewoo Automobile România a fost creată în 1994. În 2000, societatea-mamă Daewoo a intrat în faliment, iar majoritatea filialelor au fost vândute. Cu toate acestea, nu a fost găsit niciun investitor pentru Daewoo România din cauza situaţiei sale critice din punct de vedere al datoriilor. Prin urmare, Daewoo România a fost preluată în 2006 de statul român şi a fost redenumită Automobile Craiova. Întreprinderea nu produce în prezent niciun automobil, ci are doar o activitate de comercializare a pieselor de schimb.
Este pentru a treia oară în decurs de mai puţin de o lună când Comisia Europeană decide deschiderea unei astfel de proceduri de investigare în cazul unei privatizări care a avut loc în România. Precedentele privatizări aflate sub analiza Comisiei Europene se referă la uzinele Tractorul şi Petrotub Roman.
Sursa: NewsIn


