Potrivit lui directorului DEN, costurile de producere a energiei vor creşte, pentru că termocentralele produc mult mai scump, fapt ce va genera majorarea preţului la electricitate. "Centrala Porţile de Fier împreună cu reactorul nuclear de la Cernavodă acoperă circa 18% din consumul de electricitate al României, prin producţia a circa 1.400 MW. Această cantitate de electricitate va putea fi acoperită prin pornirea unor grupuri termo şi nu vor fi probleme în alimentarea cu energie a populaţiei şi companiilor ", a spus Lohan.
Oficialul DEN din cadrul Transelectrica a adăugat că, la începutul acestei săptămâni, le-a trimis o solicitare tuturor producătorilor de electricitate ca să îi comunice stocurile de combustibili, livrările viitoare şi situaţiile speciale. "Aştept aceste date cât mai repede ca să facem o analiză a sistemului şi să fim pregătiţi pentru orice situaţie s-ar putea ivi", a punctat Lohan.
Resposabilul DEN a mai arătat că în ultimele zile, din cauza temperaturilor foarte ridicate, consumul de electricitate a crescut cu aproximativ 5%.
Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a dat asigurări, miercuri, că stocurile de cărbune ar putea asigura un eventual deficit de energie electrică cauzat de secetă, iar Hidroelectrica îşi va putea onora contractele prin cumpărarea de energie.
Vosganian a mai spus că în şedinţa de Guvern care va avea loc după întrunirea Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, va fi adoptat un proiect de hotărâre care prevede accelerarea exploatării cărbunelui, astfel încât să fie prevenită orice situaţie de criză în privinţa stocurilor.
Premierul i-a cerut totodată ministrului Economiei ca, împreună cu inspectoratul Energetic Naţional şi cu Ministerul Mediului, să ia măsuri, având în vedere că, potrivit prognozelor, este posibil ca în luna septembrie să fie probleme cu răcirea reactorului 1 de la Cernavodă, din cauza debitelor scăzute de pe Dunăre. Tăriceanu a avertizat că ar putea fi chiar oprită producţia centralei de la Cernavodă.
"Avem o problemă de balanţă energetică şi vă avertizez de pe acum, să luaţi toate măsurile şi să vă faceţi calculele necesare în aşa fel încât să nu riscăm să ne trezim cu restricţii de energie electrică", a spus Tăriceanu.
Tarifele la electricitate vor creşte, dacă se vor opri Porţile de Fier şi Cernavodă
Publicat la 27.06.2007, 13:44:41
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
BREAKING. Bursa de la București explodează luni: BET urcă peste 4%, iar Cris-Tim câștigă aproape 15%
Piețe financiare
Curs BNR valabil 6 octombrie 2026: Euro scade la 5.3306 lei. Leul se apreciază

Piețe financiare
