Modelul pentru aceste planuri este cel al precursorului Mecanismului de Stabilitate, aşa numita Facilitate Europeană de Stabilitate Financiară. Acolo există o serie de mecanisme care permit Fondului să cumpere numai părţile extrem de riscante dintr-un set de obligaţiuni spaniole, de exemplu. Restul banilor ar proveni de la investitori privaţi care şi-ar asuma numai porţiunile mai puţin riscante. Problema este că Facilitatea de Stabilitate nu a găsit niciun investitor privat interesat de o asemenea participaţie.
În prezent, se poartă negocieri la Bruxelles pe acest subiect. Ministerul de finanţe al Germaniei vede iniţiativa cu ochi buni, dar se împiedică de opoziţia Finlandei. La Helsinki se doreşte întâi o aprobare a Parlamentului naţional pentru că Guvernul priveşte aceste noi planuri drept o schimbare radicală a acordurilor existente, scriu cei de la RFI.ro


