Ţările din zona Golfului s-ar putea îndepărta de dolar, avertizează şeful DIFC
Publicat la 25.03.2007, 12:00:47
Mai multe economii din zona Golfului vor schimba structura rezervelor valutare prin înlocuirea dolarului cu alte monede, inclusiv yuani chinezeşti, a spus directorul executiv al Dubai International Financial Centre (DIFC), Nasser al Shaali, citat de Reuters.
Şeful centrului financiar internaţional din Dubai a adăugat, la summitul Middle East Investment, că banca centrală a Emiratelor Arabe Unite a început deja să cumpere euro, astfel încât să poată muta în euro aproximativ 10% din rezervele sale valutare, până la sfârşitul anului, în conformitate cu strategia fixată.
Directorul executiv al DIFC a mai spus că tendinţa generală a economiilor din acestă regiune este să diversifice tot mai mult tipul de expunere la risc. Arabia Saudită, cea mai mare economie din zona Golfului, Qatar, Oman şi Bahrain au exclus schimbări ale mecanismului prin care şi-au legat monedele de dolar, adoptat în pregătirea unei uniuni monetare în 2010.
Emiratele Arabe Unite şi Kuwaitul, însă, au pus sub semnul întrebării legarea monedelor lor de dolar, după ce moneda verde a pierdut, anul trecut, 10% faţă de euro.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
Ce urmărim săptămâna viitoare: INS publică estimarea PIB T2 2026 (estimare flash) și Eurostat - flash CPI Eurozonă, august 2026
Piețe financiare
