money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Tarom, Carpatair şi Blue Air vor fi verificate de Autoritatea Aeronautică

Publicat la 18.12.2006, 19:31:40

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Tarom, Carpatair şi Blue Air vor fi verificate de Autoritatea Aeronautică

Echipe de specialişti din cadrul Autorităţii Aeronautice Civile Române vor efectua timp de o săptămână controale la trei companii, Tarom, Carpatair şi Blue Air, ca urmare a unui ordin venit din partea ministrului transporturilor, Radu Berceanu, au declarat, luni, pentru NewsIn, surse MTCT.

Potrivit surselor din Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului (MTCT), ministrul Radu Berceanu a dat luni un ordin pentru efectuarea unor verificări la companiile aeriene ca urmare suspendării la sfârşitul săptămânii trecute a curselor Air Madrid şi Club Air.

Verificările vor fi efectuate timp de o săptămână de specialiştii din cadrul Autorităţii Aeronautice Civile Române, urmând ca la sfârşitul lunii ianuarie să fie făcut public raportul final. Companiile care vor fi verificate de specialiştii AARC sunt Tarom, Carpatair şi Blue Air.

Săptămâna trecută,  Carpatair a avut probleme, un avion al companiei cu 23 de persoane la bord şi un echipaj format din trei membri, având ca destinaţie Timişoara, a aterizat de urgenţă pe aeroportul din Budapesta. Conform primelor cercetări, cauza aterizării forţate a fost o defecţiune la unul dintre motoarele de pe partea dreaptă care fusese schimbat recent. Pasagerii aflaţi în avion au ajuns la Timişoara la bordul unei alte aeronave.

La începutul lunii decembrie, avionul compania Blue Air care venea de la Torino a aterizat pe aeroportul Arad pentru că nu putea ateriza la Bucureşti, unde ar fi trebuit, din cauza ceţii. Călătorii s-au declarat nemulţumiţi pentru că nu li s-au asigurat condiţiile minime de cazare şi că nu li s-a oferit alt mijloc de transport către Bucureşti, pe cale rutieră. Ulterior câţiva cetăţeni italieni au formulat o plângere către ambasada Italiei la Bucureşti, împotriva companiei Blue Air.

Referitor la acest incident, Berceanu a precizat că firma nu avea o aeronavă a cărei aparatură să îi permită să aterizeze în condiţii de vizibilitate minimă, iar pilotul nu era calificat pentru această operaţiune.

Surse din cadrul MTCT, au declarat la sfârşitul săptămânii trecute că Ambasada Spaniei a notificat ministerul că Air Madrid nu va mai efectura curse în România din cauza unor probleme descoperite de Ministerul  Economiei şi Transporturilor din Spania care a decis să retragă companiei licenţa de zbor. Din această cauză, peste 200 de români care au vrut  să se întoarcă acasă de sărbători au rămas blocaţi pe aeroporturile din Barcelona şi în Brajas, din Madrid.

De asemenea, pentru Club Air, care opera pe aeroporturile Băneasa, Timişoara şi Bacău, Autoritatea Aeronautică Italiană a decis să suspende licenţa pentru nerespectarea normelor de siguranţă.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite