Ultimele bilete de avion cu tarif redus 50% pentru cursele interne Tarom au fost vândute pe 30 noiembrie dar sunt valabile până pe 15 decembrie, au declarat, marţi, pentru agenţia NewsIn surse din cadrul companiei aeriene.
Oferta Tarom privind reducerea la jumătate a preţului biletelor pe rutele interne a fost valabilă în perioada 15 octombrie- 30 noiembrie , biletele având valabilitate până pe 15 decembrie, au adăugat sursele citate.
Ministrul transporturilor, Radu Berceanu, a anuţat la începutul lunii octombrie că, începând cu 15 octombrie, Tarom va reduce la jumătate preţul biletelor pe rutele interne. "Vrem să facem o verificare practică a faptului că mai mulţi pasageri cu bilete ieftine aduc acelaşi profit ca pasagerii puţini care cumpără bilete scumpe", a justificat atunci Radu Berceanu această iniţiativă.
La sfârşitul lunii noiembrie, ministrul a spus că va menţine tarife intermediare (reduse, dar cu mai puţin de 50%), pentru cursele care s-au dovedit profitabile în urma acestui experiment. Berceanu a precizat că veniturile companiei au scăzut iniţial nu doar din cauza reducerii preţurilor biletelor, ci şi din cauza lipsei de informare a călătorilor, care nu ştiau că preţul biletelor a scăzut. "Situaţia a revenit rapid la normal, chiar mai repede decât ne-am aşteptat", a declarat Berceanu.


