Pentru că decizia guvernului privind amânarea în vigoare a triplării taxei auto pănă pe 15 decembrie nu fusese publicată în Monitorul Oficial, administraţiile financiare au refuzat ieri să încaseze taxa la valoarea sa veche. Decizia a declanşat protestele şoferilor.
Problema a fost rezolvată abia în jurul orei 18, cănd decizia guvernului a fost publicată în Monitorul Oficial, iar finanţele au început să încaseze taxa. ANAF a anunţat că începând de astăzi şi până duminică, administraţiile financiare vor avea program prelungit pentru a încasa taxa auto nemajorată.
Administraţiile fiscale vor avea astăzi program între orele 8 şi 18, iar maine, 13 decembrie, de la ora 8 până la ora 16. Dacă vor fi multe solicitări, atunci şi duminică, pe 14 decembrie, unităţile de administraţie financiară vor funcţiona între orele 8 şi 12. De asemenea, în această perioadă va fi suplimentat şi numărul de ghişee din aceste unităţi.

