Potrivit preşedintelui Asociaţiei Transportatorilor Feroviari din România (ATFER) sistemul de taxare a transportului feroviar rămâne în continuare foarte ridicat în comparaţie cu cel aferent transportului rutier.
"Sistemul de taxare a transportului feroviar rămâne în continuare foarte ridicat în comparaţie cu cel afarent transportului rutier.TUI este împovărător fiind de aproximativ şase ori mai mare decât rovinieta şi, în plus, accizele la motorină sunt în continuare colectate şi din sistemul feroviar, ceea ce contribuie la favorizarea transportului auto şi la îndepărtarea clienţilor şi transportatorilor în domeniul feroviar" a declarat Pestrea.
Acesta a apreciat că, Taxa de Utilizare a Infrastructurii (TUI) va ajunge în 2009 la 15,5 lei/tren kilometru, dar pentru unele trenuri taxa se va putea ridica şi la 28 lei/tren kilometru. Deci, fiecare tren va avea un TUI al lui în funcţie de tonaj" apreciază Pestrea.
În prezent, TUI este de 14 lei/tren kilometru, iar faţă de alte state din Europa este de două ori mai mare.
"România nu încurajează transportul feroviar de marfă. De fapt, în ultimii ani s-a produs un declin pe calea ferată, care s-a transformat în colaps. Din TUI se plăteau salariile, bani proveniţi de la operatorii privaţi. Dacă nu se mai transportă marfă aproape deloc de unde să se strângă bani din TUI" a spus Constantin Pestrea.
În plus, acesta a subliniat că pe relaţia Bucureşti -Constanţa lucrările nu se mai termină şi nu se poate circula decât nu viteza minimă. Pe relaţia Bucureşti- Ploieşti se circulă pe unele secţii cu 120 km/ora, iar pe altele cu 60 km/ora. Lucrările de reabilitare pentru Braşov- Sighişoara au fost amânate pentru 2013-2014 din lipsă de fonduri, de asemenea, reabilitarea ramurii de sud a ţării amănată, iar Râmnicu Vâlcea-Vâlcele lucrările stagnează pentru că nu se primesc banii.
"Lucrările pe relaţia Bucureşti-Constanţa trebuiau terminate în 2009 şi cu siguranţă nu vor fi terminate. Este inadmisibil, să ajungi ca pe calea ferată din România respectiv pe relaţia Ploieşti- Curtici-Arad un tren de marfă să facă în loc de 18 ore până la 28 de ore, din cauza infrastucturii feroviare precare" a mai spus preşedintele ATFER, Constantin Pestrea.
Taxa de Utilizare a Infrastructurii feroviare, de şase ori mai mare decât rovinieta
Publicat la 13.07.2009, 13:57:10
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
