Revine astfel în prim plan ideea taxei Tobin, economistul american care a sugerat pentru prima dată impunerea unei taxe pe tranzacţii financiare la începutul anilor 70.
Delaraţiile făcute de preşedintele Autorităţii serviciilor financiare britanice, Lord Turner, vin pe neaşteptate şi marchează o schimbare de politică pentru acest organism de reglementare. Radiografia pe care Lord Turner o face sistemului bancar este dură, acesta afirmând că întregul sistem a crescut mult prea mult, a încurajat prea mult investiţiile riscante şi a premiat cu bonusuri mult prea mai acest tip de investiţii speculative.
Reglementările prea laxe şi profiturile excesive au fost cauzele care au declanşat criza actuală, a declarat Lord Turner pentru presa britanică. În cazul în care alte măsuri nu vor da rezultate, atunci Autoritatea serviciilor financiare britanice va susţine impunerea unei taxe suplimentare pe tranzacţiile financiare după modelul controversatei taxe Tobin.
În anii 70, laureatul premiului Nobel pentru economie James Tobin avansase ideea de a taxa fiecare tranzacţie financiară pentru a descuraja speculaţiile,banii adunaţi astfel urmând să ajute la dezvoltarea ţărior din lumea a treia. Nici Washingtonul şi nici Londra nu au susţinut ideea la acea vreme. Aşa se explică de ce declaraţiile şefului Autorităţii financiare britanice au fost primite cu surprindere de jucătorii din City-ul londonez.
Urmăreşte pe Money WebTV toate ştirile video şi emisiunile The Money Channel