Nici analistii financiari nu sustin masura mentionata de Finante, considerand-o nu doar neadaptata la sistemul bancar autohton, dar si initiata intr-un moment total nepotrivit, avand in vedere situatia economica actuala, scrie Ziare.com.
Potrivit analistului financiar Bogdan Glavan, nu poate fi vorba decat de un proiect iluzoriu. Statul poate avea doua scopuri posibile: echilibrarea bugetului, prin atragerea de surse suplimentare, pe de o parte, si realizarea unei justitii morale, pe de alta parte, in conditiile in care, din cauza ajutoarelor acordate sistemului bancar in perioada crizei, s-a ajuns la dezechilibrele actuale din buget.
"Taxarea suplimentara a sistemului bancar este o idee gresita din doua motive: in primul rand nu poti realiza justitie prin impozitare si, in al doilea rand, nu poti spera sa atragi bani la buget avand in vedere nivelul foarte mare al fiscalitatii. In concluzie, masura este negandita, fiind vehiculata, de altfel, doar la nivel de idee", a mentionat Bogdan Glavan. Citeşte integral articolul "Taxarea sistemului bancar, o idee ce trebuie ucisă din faşă?" pe Ziare.com
Taxarea sistemului bancar, o idee ce trebuie ucisă din faşă?
Publicat la 23.09.2011, 11:30:03
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
