Astfel, indicele principal de la bursa din Budapesta, BUX, a urcat cu 0,93%, la 22.736,58 puncte, majoritatea componentelor sale finalizand sedinta cu cotatii pozitive. Producatorul de medicamente Gedeon Richter a inregistrat un declin de 1,22%.
Indicele compozit al bursei poloneze, WIG, a urcat cu 0,69%, pana la 47.588,98 puncte, cresteri importante inregistrand companiile din industria IT. Producatorul de cupru KGHM Polska Miedz a urcat cu 5,85%, ca urmare a cresterii pretului la cupru, dar PKN Orlen a pierdut 1,65%, dupa ce a declarat ca inchiderea unor rafinarii si conditiile de piata au redus profitul operational in ultimul trimestru. Sofix, indicele Bursei din Bulgaria, a crescut cu 0,69%, la 1.422,35 puncte.
In Europa Occidentala, FTSE 100 a crescut cu 1,05%, pana la 5.784 puncte, pe bursa londoneza, iar indicele german DAX a crescut cu 0,5%, la 6.767,28 puncte.
Indicele francez CAC 40 a pierdut 0,3%, pana la 4.709,65 puncte, dupa ce ancheta privind frauda de la Societe Generale s-a extins, vizand un trader de la compania de brokeraj care a fuzionat luna trecuta cu o divizie a Credit Agricole. Cei mai mari perdanti au fost Credit Agricole (-4,1%), SocGen (-3,46%), Axa (-2,9%) si BNP Paribas (-2,02%). Indicele austriac ATX a coborat cu 0,37%, la 3.750,61 puncte, iar Raiffeisen a avut cea mai slaba evolutie (-3,13%). Indicele PX a coborat la Praga cu 0,43%, pana la 1.494,60 puncte, declinul fiind condus de Erste Bank (-2,75%).
Nikkei 225 a inregistrat un declin de 1,44%, la 13.017,24 puncte, dupa ce compenzile pentru masini grele au scazut peste asteptari in decembrie. Dow Jones si S&P 500 au pierdut 0,53%, respectiv 0,42%, pana la 12.182,13 puncte, respectiv 1.331,29 puncte. Nasdaq Composite a crescut cu 0,52%, la 2.304,85 puncte, dupa ce investitorii au achizitionat actiuni ale companiilor din industria IT, la cotatii reduse.



