Liberalizarea suporturilor pe care circulă produsele video şi  informaţiile, în general, este  cea mai importantă cauză a declinului previzibil al televiziunii tradiționale.  Deja fenomenul se face simțit în SUA:doar  16,9% din cele 1,8 milioane de case noi apărute anul trecut, s-au conectat la serviciile de televiziune prin cablu, potrivit studiului Credit Suisse, citat de Business Insider.


Analiza se bazează şi pe declinul telefoniei pe fir. Acum şapte ani nici nu se număraseră locuințele care nu renunațaseră complet  la telefonul pe fir. În 2006 acestea erau 10% din totalul celor din SUA. Trei ani mai târziu, familiile care nu mai aveau telofon cu fir  era de peste 22%, iar în acest an se estimează că statistica a  ajuns la 30%.


Colapsul serviciilor telefoniei pe fir s-a produs în 5 ani și nimic nu ar putea împiedica producerea aceluiași fenomen și în cazul televiziunii tradiționale, în condițiile în care crește continuu ofensiva IPad-urilor, a internet TV-ului, web video-ului şi celorlalte surse video wireless.


Cota de piață televiziunii tradiţionale în Statele Unite este încă ridicată, până la 83.2% ( în scădere faţă de 84.1%, cât a fost anul trecut), dar raportul Credit Suisse prevede  un declin uriaş pentru viitorul televiziunii, cu efecte semnificastive pentru agenţiile de publicitate şi pentru celelalte mari companii de media.


Noile tehnologii vor permite noi tipuri de servicii media, care să integreze într-o singură ofertă nenumărate surse de producții video și astfel să răspundă la întrebări precum: „De ce aş plăti pentru TV?  Mai e util abonamentul TV-ului?