Însă piaţa a recuperat jumătate din pierderi în prima oră a şedinţei de tranzacţionare, deoarece companiile financiare au înregistrat cea de-a doua zi de câştiguri, după ce banca centrală americană, Federal Reserve, a redus dobânda de politică monetară cu 0,75%, în încercarea de a preveni recesiunea.
Indicele S&P financials a urcat cu 1,9%.
Acţiunile Apple au căzut cu 12%, după ce compania a estimat un profit trimestrial sub aşteptările analiştilor şi în urma livrărilor dezamăgitoare de iPod-uri în perioada sărbătorilor. Acţiunile producătorului de telefoane mobile Motorola Inc au pierdut 10%, după ce a prevăzut pierderi în acest trimestru şi în urma anunţului potrivit căruia anul 2008 va fi unul foarte dificil.
Rezultatele publicate de Apple, Motorola şi de alte companii au accentuat temerile legate de situaţia consumului din Statele Unite. În plus, directorul executiv Coach Inc a declarat că, în Statele Unite, consumatorii se comportă deja ca şi cum ar fi în recesiune.
"Pieţele au căzut în urma rezultatelor negative ale Motorola şi Apple", a declarat un trader din cadrul OakBrook Investments LLC, Giri Cherukuri. Însă decizia Federal Reserve de a reduce dobânda de referinţă a ajutat pieţele financiare şi a temperat pierderile, a adăugat acesta.
Indicele industrial Dow Jones a scăzut cu 144,69 puncte până la 11.827,88 puncte, indicele Standard & Poor's 500 a coborât cu 16,34 puncte până la 1.294,16 puncte, iar indicele Nasdaq Composite a pierdut 37,87 puncte până la 2.254,40 puncte.
Acţiunile europene au înregistrat, de asemenea, o depreciere accentuată.
Temerile de o eventuală recesiune duc la scăderea burselor americane
Publicat la 23.01.2008, 17:49:12
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Zi de corecții la BVB, pe fondul unei lichidități scăzute
Piețe financiare
Curs BNR valabil 21 august 2026: Euro urcă la 5.2535 lei. Cât costă un dolar

Piețe financiare
Aurul revine spre 4.500 de dolari pe uncie. Băncile centrale cumpără din nou masiv

Piețe financiare
Moderna explodează pe bursă după un progres major în lupta împotriva cancerului. Acțiunile au crescut cu peste 170% într-o singură zi
Piețe financiare
