money.ro
🔔 Alerte
Piețe financiaremoney.ro

Tender vrea să aducă societatea Prospecţiuni pe Bursa de Valori Bucureşti

Publicat la 25.10.2007, 13:52:33

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Tender vrea să aducă societatea Prospecţiuni pe Bursa de Valori Bucureşti
Urmărește money.ro pe Google News
Tot atunci se va decide şi asupra propunerii conducerii companiei de splitare a acţiunii de 25 de ori. Astfel valoarea acţiunii nominale va coborî de la 2 lei şi 50 de bani la 10 bani.

În urma acestei decizii numărul acţiunilor societăţii Prospecţiuni va creşte la peste 539,3 milioane de titluri.
Totodată se va propune şi o nouă majorare de capital de aproape 18 milioane de lei, prin aport din partea acţionarilor. La fiecare trei acţiuni deţinute în urma splitării, fiecare acţionar va putea subscrie una nouă la preţul de 10 bani.

Societatea controlată de Ovidiu Tender şi-a majorat recent capitalul social cu peste 49 de milioane de lei până la aproape 54 de milioane de lei. Compania este specializată în geologie, prospecţiuni pentru hidrocarburi prin foraje, lucrări seismice şi execută lucrări în special pentru Petrom Bucureşti şi Romgaz Mediaş.

Acţionarul majoritar al companiei este societatea omului de afaceri Ovidiu Tender, Tender SA, care controlează 76,74%, în vreme ce SIF Muntenia deţine 12%, iar MEI Roemenie & Bulgarije Fonds deţine 5,01%.


Lidia Focşan, corespondent The Money Channel la BVB

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite