Begu (44 WTA), a patra favorită a turneului, a avut nevoie de 2 ore şi 17 minute pentru a trece de croată, la capătul unei întâlniri în care au abundat erorile (9 duble greşeli Tomljanovic, 11 Begu).
Begu o mai învinsese o dată pe Tomljanovic, în 2011, în optimile turneului de la Budapesta, cu 6-4, 6-4.
Irina va juca în turul secund cu învingătoarea din meciul care le opune pe Mandy Minella (Luxemburg) şi Silvia Soler-Espinosa (Spania).
Marţi, Alexandra Cadanţu o va înfrunta pe principala favorită, italianca Sara Errani.





