Tensiuni la cote maxime în sistemul bancar german
Publicat la 29.09.2016, 11:05:15
Merkel a transformat o situaţie rea în una care pare groaznică
În weekend, guvernul a anunţat că nu are niciun plan să salveze banca şi că nu va face presiuni în Statele Unite să reducă amenda. După cum ar fi putut să îi spună oricine cancelarului înainte de a face aceste declaraţii, rezultatul a fost un carnagiu. Din 2008, investitorii au presupus că guvernele, în cazuri extreme, vor interveni pentru a salva o bancă importantă.
Dacă Deutsche a fost lăsată în derivă, nu se pot acuza investitorii că îşi vând acţiunile. Valoarea Deutsche s-a prăbuşit, şi toate bursele majore odată cu ea.
Aceasta este o mare greşeală, pentru că Germania nu poate să fugă de problemele Deutsche Bank. Merkel ar putea fi faimoasă pentru politicile dure, însă Market Watch aminteşte cinci motive pentru care trebuie să se rezolve scandalul.
În primul rând, trebuie rezolvat cât mai repede. După cum ne-a arătat criza din 2008, odată ce investitorii încep să se îndoiască de credibilitatea unei bănci, atunci mereu vor fi probleme.
În al doilea rând, salvarea Deutsche previne alte intervenţii din partea statului german. Deutsche departe de a fi singura instituţie cu probleme. Situaţia băncilor italiene a fost destul de dură aproape tot anul, şi au nevoie rapidă de recapitalizare.
În al treilea rând, trebuie să se analizeze situaţia alegerilor din SUA. Germania trebuie să facă presiuni pentru ca Statele Unite să reducă amenda de 14 miliarde de dolari. SUA nu este interesată de o nouă criză financiară în Europa, aşa că ar trebui să fie loc de negocieri.
mai multe, pe ZF
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
