Tensiuni ruso-americane la Bucureşti
Publicat la 03.04.2008, 08:32:31
Reprezentantul Rusiei, Konstantin Kosachev, susţine că s-au făcut trei paşi greşiţi în realizarea proiectului privind scutul anti-rachetă. Primul ţine de demararea acestui proiect fără consultarea Rusiei. Al doilea este legat de discuţiile bilaterale dintre Statele Unite cu cele două ţări implicate direct: Cehia şi Polonia.
Potrivit lui Kosacev, cel de-al treilea pas greşit făcut de Alianţă este acela că mebrii NATO nu au intervenit între discuţiile dintre Polonia, Cehia şi Statele Unite ale Americii. Acesta susţine că sunt două situaţii în care s-ar putea ajunge în final: fie NATO şi Rusia vor crea împreună un plan fezabil, fie cele două state vor rămâne la acele comportamente vechi, specifice războiului rece.
El a continuat prin a spune că excluderea Moscvei din discuţiile despre scutul anti-rachetă este doar o replică deja auzită atunci când Alianţa Nord-Alantică a fost infiinţată: “Jos Rusia!”. De data aceasta, susţine Kosachev, nu numai Rusia a rămas pe dinafară, ci şi Uniunea Europeană prin faptul că nu a avut un cuvânt de spus în faţa colaborării strânse dintre SUA şi cele două state, Polonia şi Cehia.
Acesta mai spunea că Rusia spră să ajungă la un acord la Soci privind scutul anti-rachetă, dar că acesta nu va tempera îngrijorările legate de această situaţie. De cealaltă parte, fostul consultant prezidenţial pe probleme de securitate, J.D. Crouch, susţine că Rusia a fost consultată în toate demersurile legate de scutul anti-rachetă. Acesta susţine că discuţiile cu Cehia şi cu Polonia au fost demarate încă din 2002, dar că în paralel se ţinea legătura şi cu Rusia. Acesta recunoaşte că au fost probleme încă de la început între Moscova şi Washington pe această problemă, dar că într-un final s-a colaborat, au reuşit să convină un schimb de documente pe această problemă.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



