Liberalul Teodor Atanasiu a fost audiat, in dimineaţa zilei de 18 septembrie, de generalul Dan Voinea, şeful interimar al parchetelor militare, în legătură cu plângerile penale depuse împotriva sa.
Avizul de urmărire penală a fost înregistrat, în data de 12 septembrie, la Parchetul General. Dosarul pentru care s-a dat avizul cuprinde două plângeri penale referitoare la comiterea unei infracţiuni în exerciţiul funcţiei, care ar fi fost săvârşite de Teodor Atanasiu. Acuzele respective au fost formulate de purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei, Adriana Săftoiu şi, respectiv, deputatul PSD, Eugen Bejinariu, membru în Comisia de apărare a Parlamentului.
Odata cu ajungerea acordului de cercetare penala la Parchetul General, preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul de suspendare a lui Teodor Atanasiu din funcţia de ministru al apărării, întrucât a considerat că astfel se poate înlătura suspiciunea de influenţare a anchetei în care este implicat Atanasiu.





