„Un alt punct aprobat este un memorandum care, spunem noi, va aduce modificări importante și o schimbare poate de paradigmă”, a declarat Eugen Teodorovici.

 

„Vă dau un exemplu concret. Am avut, ca orice instituție publică, nevoie să contractăm anumite servicii de transport aerian. Am constatat o situație neplăcură vis-a-vis de operatorul nostru național de transport aerian, care nu a ofertat la solicitarea noastră. Astfel, Ministerul Finanțelor (MF) a fost obligat să plătească un transport pe o anumită rută, unde urmau să ajungă experții MF, în loc de 200 și ceva de euro cursa respectivă, 500 și ceva de euro cu o rută extinsă, desigur, pentru că, repet, compania noastră aeriană nu a ofertat. Atunci s-a pus problema următoare - înseamnă că astfel de situații pentru care statul de multe ori a avut măsuri de sprijinire în limita normelor europene nu își produc efectele necesare”, a declarat ministerul Finanțelor Publice.

 

 

Teodorovici a afirmat că este un Memorandum care duce la creșterea competitivității companiilor deținute majoritar sau integral de stat prin intermediul procedurilor de achiziție publică.

 

„Prima măsură propusă este aceea că se va întocmi de către autoritățile publice tutelare a unei liste complete cu operatorii economici cu capital majoritar sau integral de stat pe domenii, subdomenii și activități autorizate prin statut. A doua măsură se va lua prin publicarea unui ordin al președintelui Agenției Naționale pentru Achiziții Publice, care se va referi la obligativitatea transmiterii de către autoritățile contractante, după publicarea anunțului de participare în SEAP, a unei invitații de participare în procesul de achiziții publice către fiecare din listă, în concordanță cu domeniul contractului de achiziție publică”, a spus ministrul.

 

 

De asemenea, o a treia măsură arată că se vor mandata de către autoritățile publice tutelare reprezentanții statului în Consiliile de Administrație și în AGA pentru a hotărî cu privire la obligativitatea operatorilor economici de a transmite oferte și de a participa la procedurile de achiziție publică sectorială organizate de autorități și de contractantele de la care au primit autorizația.

 

 

„Apoi va urma și o etapă a doua pentru a vedea exact din 100% de oferte transmise câte se vor și câștiga. Este o schimbare la care există punctul de vedere al Consiliului Concurenței, deci nu există niciun fel de atingere a principiilor europene în materie de concurență, dar e o chestiune care trebuia făcută de foarte mult timp. Este competiție la nivel european, dar înainte de toate trebuie să ne îngrijim de modul în care companiile care pot servi în piață, pot oferi anumite servicii să o și facă. Tarom, Poșta Română... toți cei care pot oferi servicii de care autoritățile contractante au nevoie”, a subliniat Teodorovici.

 

 

Potrivit acestuia, din 2016 până în prezent, din 497 de proceduri derulate de MF, Tarom a participat doar de două ori.