Ministrul Mediului spune că s-au primit circa 5.000 de cereri de acreditare din partea firmelor care se ocupă cu instalarea de panouri solare, pompe geotermale, minicentrale eoliene sau alte instalaţii de încălzire din surse alternative de energie: 1.954 dintre acestea au anexate şi documentele solicitate.

Dintre acestea doar 359 au fost acreditate. "Procesul nu este finalizat, iar aplicarea programului este legată de numărul fix de firme. Banii sunt suficienţi, doar că "împărţeala" se va face aproximativ în acelaşi mod ca şi la programul RABLA. Am emis un ordin de ministru în care analiza dosarelor se va prelungi până pe 12 ianuarie urmând ca lista să fie făcută publică în trei zile lucrătoare. În aceste condiţii, lista va fi postată la 15 ianuarie pe site-ul Ministerului Mediului", a spus ministrul Mediului.

O altă cauză "secundară" menţionată de ministrul Mediului a prelungirii termenului este aceea că bugetul fondului pentru mediu din care vor fi suportate costurile programului nu a fost aprobat până acum de Ministerul Finanţelor.

Programul Casa Verde de înlocuire a sistemelor clasice de încălzire cu surse alternative de energie este finanţat din taxa de poluare auto, iar bugetul alocat pentru 2009 este de 520 milioane lei.