Problemele pe care le-ar rezolva aceasta politica sunt doua: facturile mari si contractele preferentiale. De fapt, singurul contract preferential ar fi cel cu populatia, ceea ce suna mult mai rezonabil. Insa scaderile de facturi se vor compensa, cu siguranta, prin alte efecte, pentru ca, prin aceasta politica, nu s-a obtinut un surplus de energie. Cel mai evident efect, probabil, este o ajustare in sus a preturilor de consum, ca urmare a scumpirii energiei, a surplusului de lichiditate la cumparatori si poate, mai grav, a unei eventuale contractii a productiei. Totul, din tendinta autista de a demoniza firmele care, cica, “trebuie sa plateasca”. Pe de alta parte, poate ca putina eficientizare n-ar strica. Insa efectele nu se opresc aici. In cazul consumului casnic de energie, gradul de eficienta va scadea, asta insemnand nu facturi mai mici, ci facturi egale pentru consumuri mai mari.
Pe scurt, o bomba cu ceas, din punct de vedere al strategiei resurselor. Din punct de vedere fiscal, caci directionarea resurselor energetice ale statului este, inevitabil, o chestiune fiscala, directionarea resurselor ieftine catre populatie este echivalenta cu o reducere de taxe. De aceea, sunt convins ca poate avea si efecte bune. Pe de alta parte, eficient ar fi ca taxele sa fie reduse din zonele unde sunt mult mai greu de colectat si pastrate in sectorul relativ usor de gestionat al redeventelor.
Concret, asta ar trebui sa se materializeze, in primul rand, prin alinierea preturilor la piata, indiferent de costul aparent. Adica, sa nu mai existe energie ieftina. La costul gazelor se adauga redeventa pana la pretul de piata, la kilowattul produs in hidrocentrala se adauga cotatia ametitoare a metrului cub de apa debitata. In felul acesta, se rezolva problema arbitrajului facut de unii dintre asa-numitii “baieti destepti”, iar Guvernul obtine, dintr-odata, destui bani pentru ca, in functie de culoarea politica, sa dea subventii individuale pentru cei care nu-si permit sa plateasca facturile sau sa taie din alte impozite pentru toata lumea.

