Ea se confruntă cu o rebeliune în coaliţia sa, unii parlamentari temându-se că Grecia nu merită bani.
Dacă mai mult de 19 membri ai coaliţiei lui Merkel se revoltă împotriva ei, va trebui să se bazeze pe susţinerea opoziţiei de centru-stânga pentru adoptarea unui proiect de lege ce prevede consolidarea mecanismului european de stabilitate financiară.
Potrivit corespondentului BBC la Berlin, deşi proiectul de lege va fi, probabil, aprobat, Merkel ar putea ieşi slăbită, pentru că nu a reuşit să îşi menţină coaliţia unită într-un moment critic pentru Zona euro.
Între timp, creştin-democraţii lui Merkel (CDU) şi aliaţii lor au exercitat presiuni asupra disidenţilor înainte de votul ce va avea loc la ora locală 11.00 (12.00 ora României). Au avut loc discuţii de ultim moment, însă analiştii se aşteaptă la un rezultat strâns.
Parlamentarii se vor pronunţa asupra propunerii de creştere a fondurilor de care dispune mecanismul de stabilitate financiară la 440 de miliarde de euro. Această cifră a fost calificat deja de observatori drept inadecvată, în condiţiile în care criza din Grecia se accentuează şi riscă să se extindă şi la alte economii.
Merkel a subliniat că votul din Parlamentul de la Berlin trebuie să dovedească hotărârea Germaniei de a salva euro. Ea a încercat să îi asigure pe membrii coaliţiei că banii contribuabililor germani nu vor fi irosiţi prin aprobarea unui nou pachet de salvare pentru Grecia.
Ea nu a exclus, însă, posibilitatea ca pachetul să fie anulat, dacă Atena va intra în incapacitate de plată.
Test pentru Merkel: Parlamentul german votează pachetele de salvare pentru Zona euro
Publicat la 29.09.2011, 09:02:32
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
Ce urmărim săptămâna viitoare: INS publică estimarea PIB T2 2026 (estimare flash) și Eurostat - flash CPI Eurozonă, august 2026
Piețe financiare
