The Apprentice”, show-ul TV care l-a propulsat pe Donald Trump și l-a făcut cunoscut întregii în întreaga Americă,  revine oficial pe ecrane.

Prime Video, platforma de streaming a Amazon, a început redifuzarea producției care a marcat anii 2000. Pare a fi un fest cadou făcut de Jeff Bezzos, patronul gigantului sus amintit, totodată ”maschează” filmul cu aceeași denumire (

”), recent lansat, care l-a scandalizat pe Trump. Primul sezon al emisiunii a urcat rapid pe locul șase în clasamentul celor mai vizionate producții din Statele Unite, dovedind că nostalgia pentru perioada ascensiunii lui Trump e din nou la modă. Platforma de streaming Prime Video a anunțat că va adăuga noi sezoane săptămânal, iar sezonul al șaptelea va fi disponibil în aprilie.

Trump reacționează încântat de surpriza lui Bezzos: ”Amintiri minunate și multă distracție”

Donald Trump a salutat decizia platformei de a redifuza show-ul, subliniind impactul major pe care

l-a avut asupra imaginii sale publice. „Aștept cu nerăbdare să urmăresc emisiunea. Amintiri minunate și multă distracție, dar, mai presus de toate, a fost o experiență care ne-a învățat pe toți multe!”, a declarat fostul președinte american.

În show-ul ”The Apprentice”, în fiecare sezon, zece concurenți se luptau pentru un loc într-una dintre companiile imobiliare ale lui Trump, premiul final fiind un contract de un an în valoare de 250.000 de dolari. Emisiunea a fost considerate un succes de televiziune, ci un atuu în modelarea imaginii publice a lui Trump, ulterior devenit pentru prima dată președinte al Statelor Unite.

Redifuzarea coincide cu un alt proiect anunțat de Amazon: un documentar despre viața Melaniei Trump. Această mișcare ar putea semnala o schimbare de ton în relația dintre Jeff Bezos, patronul Amazon, și Donald Trump, după ani de confruntări publice între cei doi.

”The Apprentice”, show-ul TV care l-a făcut faimos pe Donald Trump, redifuzat de Prime Video