Publicaţia scrie, într-un comentariu, despre posibilitatea retragerilor de capital de către băncile vest-europene, îndeosebi cele austriece, din regiune şi despre declaraţiile şefului statului de săptămâna trecută.
Preşedintele Băsescu a declarat , joi, că băncile europene au obţinut "profituri uriaşe" în România, iar dacă se pregătesc să o lase nefinanţată în criză este "lipsă de fair play", el spunând că vrea să creadă că statele venite mai târziu în UE nu vor fi puse să plătească "lăcomia" băncilor.
Banca Naţională a Austriei a emis săptămâna trecută o serie de instrucţiuni prin care condiţionează avansul creditării la subsidiare de creşterea refinanţărilor locale, în principal prin depozite, dar şi prin emisiuni pe piaţa locală şi fonduri de la instituţii supranaţionale precum Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) sau Banca Europeană pentru Investiţii. Citeşte mai mult pe MEDIAFAX
The Economist: Băsescu a vorbit ca un protestatar "Occupy", dar temerile sale sunt justificate
Publicat la 30.11.2011, 13:51:39
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
