The Economist: România, cea mai mare creștere economică din Europa în 2017
Publicat la 30.11.2016, 23:39:28
În publicaţia specială de final de an „The World in 2017”, The Economist estimează că România va încheia 2017 cu un deficit bugetar de 3,2% din PIB şi o rată a inflaţiei de 2,2%.
România ar urma să ajungă la un nivel al PIB/locuitor de 10.335 dolari, la valoarea nominală, şi de 24.780 dolari, valoare ajustată la paritatea puterii de cumpărare.
România ar urma să aibă, anul viitor, cea mai mare creştere economică din Europa şi va fi urmată, din acest punct de vedere, de Turcia (3,3%), Bulgaria (3,2%) şi Irlanda (3%).
Totuşi, The Economist, o publicaţie cu poziţii liberale, subliniază vulnerabilităţile economiei româneşti în următorul an.
„Guvernul interimar instalat după ce protestele au răsturnat în 2015 executivul rezultat după alegeri va fi înlocuit după alegerile de la finalul lui 2016, probabil de către o coaliţie largă, dar slabă, ce reflectă nemulţumirea faţă de politicieni larg răspândită în rândul electoratului. Numărul de bugetari este excesiv, iar regresul privind reformele modeste realizate după criza financiară va majora deficitul bugetar, deşi creşterea corespunzătoare a consumului va permite economiei să crească, deocamdată, mai repede decât restul statelor din UE”, comentează publicaţia.
În estul Uniunii Europene, Polonia ar urma să înregistreze un avans economic de 2,9%, Ungaria - de 2,4%, iar Cehia - de 2,5%, potrivit The Economist.
Marile economii ale continentului vor înregistra creşteri modeste. The Economist anticipează o creştere economică de 1,3% în Germania, 1,1% în Franţa, 0,9% în Italia şi doar 0,6% în Marea Britanie.
Economia românească este, din punctul de vedere al indicatorilor economici, la acelaşi nivel de dezvoltare cu economia Rusiei, care va atinge anul viitor un nivel al PIB/locuitor de 10.119 dolari la valoarea nominală şi de 25.320 dolari la paritatea puterii de cumpărare.
Economia rusă ar urma să îşi revină, anul viitor, din recesiunea de doi ani generată de ieftinirea petrolului şi de sancţiunile occidentale şi să înregitreze un modest avans, de 0,7%.
Totuşi, The Economist estimează că, în 2017, condiţiile de trai ale ruşilor vor continua să se înrăutăţească, pentru că puţinele resurse generate de creşterea economică vor fi folosite pentru susţinerea regimului autoritar al lui Vladimir Putin şi nu pentru creşterea nivelului de trai.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
