Unul din cei 4 producători ai peliculei câştigătoare, Nicolas Chartier, a încercat să influenţeze votul membrilor juriului, printr-o serie de emailuri, în care le cerea acestora să favorizeze pelicula pe care o reprezenta în detrimentul celuilalt favorit-Avatar. Primul mail a fost trimis pe 19 februarie şi a fost demascat de Associated Press. În următoarele emailuri, care au fost făcute publice de Los Angeles Times, li se cerea membrilor juriului să voteze pelicula Avatar pe locul 10, pentru ca pe primul loc să poziţioneze filmul pe care îl reprezenta, scrie presa internaţională.
După ce scandalul a explodat în presă, Chartier a scris un mesaj în care regreta acţiunile sale, motivând “ignoranţă şi naivitate”.
Formularele de nominalizare a peliculelor din competiţie au fost trimise către cei 5.777 de membri cu drept de vot ai Academiei pe 28 decembrie 2009, iar voturile acestora trebuiau expediate până la 23 ianuarie 2010, ora 17:00. După zece zile, pe 2 februarie, au fost anunţaţi nominalizaţii. Formularele pentru voturile finale au fost trimise pe 10 februarie 2010 şi au fost expediate până pe 2 martie 2010, ora 17:00.
The Hurt Locker, câştigător la Oscar după un scandal de influenţare a sistemului de vot
Publicat la 08.03.2010, 15:03:33
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

People
Horoscop bani și carieră 22 august 2026. Oportunitățile cresc, dar trebuie alese cu discernământ

People
Cât aur există în lume și cât valorează ”comoara” de pe Pământ. Ce dimensiune ar avea tot aurul extras vreodată?

People
Horoscop bani și carieră 21 august 2026. Se apropie momentul unor decizii care pot schimba ritmul financiar

People
Marian Godină își încheie cariera de polițist. Zice că a renunțat la uniformă pentru familie: „Simt o senzație incredibilă de libertate și fericire”

People
