The Money Channel lansează grila de toamnă
Publicat la 18.09.2008, 14:28:26
Grila de toamnă The Money Channel împarte ziua în trei tronsoane distincte: “Hard day”, “Ziua utilă” şi “Seara Sintezelor” şi se bazează pe acelaşi concept de “neverending business news”. Noutăţile constau în lansarea unor emisuni ce abordează alte segmente de business cum ar fi industria de media&advertising, sectorul antreprenorial, piaţa auto, IT&C etc.
Noua grafică a postului pune accent pe crearea unei identităţi proprii fiecărei emisiuni atât prin culoare, cât şi prin generice, rezultatul scontat fiind o mai bună retenţie în mintea telespectatorilor. Întregul design susţine un brand empatic, axat pe relaţionare, modern, curat şi luminos.
Noutatea tronsonului hard day (07:00- 18:00) o reprezintă rubricile de 15 minute cu informaţii utile despre piaţa energiei, piaţa auto, domeniul bancar, piaţa imobiliară, precum şi informaţii despre accesarea fondurile europene. Începând cu 11:45, la fiecare 45 de minute, Gabriel Avăcăriţei, Florin Cepraga, Ana Maria Vasile, Diana Gherghiţă şi Ionel Dancă se vor afla pe rând în studio cu cele mai importante ştiri şi informaţii din domeniile respective.
“Ziua utilă” se va derula în intervalul 18:00-20:00 stând sub semnul informaţiei, al cunoaşterii şi al iniţierii. Acest segment orar va fi marcat atât de continuarea unor emisiuni deja consacrate, cum ar fi Money Report, Brokerul Zilei, Market Briefing, cât şi de introducerea unor emisiuni noi. O premieră este emisiunea Antreprenor, care se va difuza joia, în intervalul 19:30 - 20:00 şi va fi realizată de Daniel Apostol. Emisiunea îşi propune să comunice şi să susţină spiritul antreprenorial autohton şi o va avea în studio, ca invitat permanent, pe Mihaela Balea, editor coordonator al secţiunii cu acelaşi nume a cotidianului Business Standard. Împreună cu invitaţii lor, cele două gazde vor încerca să ofere informaţii utile, modele şi soluţii reale celor care au afaceri pe cont propriu sau care doresc să înceapă propria afacere.
Ziua continuă cu “Seara Sintezelor”, care se va întinde de la ora 20:00 până la miezul nopţii. Noutăţile acestui transon vor fi emisiunile de 30 de minute, dedicate pieţei imobiliare, pieţei auto, pieţei IT&C şi fondurilor europene. Noile producţii se vor difuza de luni până joi, începând cu ora 20:30.
O altă noutate este AdCouture, o emisiune de informaţie şi analiză, care va trata subiecte legate de piaţa de media&advertising din perspectiva business-ului. AdCouture va aduce telespectatorilor The Money Channel cele mai noi şi mai importante ştiri din industria de publicitate şi media locala, dar şi internaţională, invitaţi şi interviuri în exclusivitate. Emisiunea va fi prezentată de Şerban Ciuşca, directorul general al regiei de publicitate ARBOmedia şi se va difuza lunea, începând cu ora 23:00.
În plus, din aceasta toamnă, The Money Channel include în grilă o serie de documentare sub conceptul “idei care au schimbat lumea”.
“ Noua grilă continuă conceptul “ neverending business news”, dar am încercat s-o diversificăm din punct de vedere editorial. În aceasta toamnă venim cu producţii noi tocmai din dorinţa de a oferi telespectatorilor noştri informaţii în timp real, din cât mai multe domenii de afaceri. Ideea din spatele campaniei de lansare a grilei porneşte de la întrebarea “ce ar fi România astăzi fără The Money Channel?”. Este o campanie de testimoniale. Am avut curaj şi i-am intrebat pe oamenii de afaceri de top cum ar fi România fără un canal de stiri de business. Răspunsurile lor, pe care o să le urmăriţi în curand pe post, ne încurajează să mergem mai departe în această direcţie”, declara Lucian Sârb, Director Editorial The Money Channel.
Despre The Money Channel
The Money Channel este prima televiziune de business din România. Postul oferă informaţii din toate domeniile economice, alături de o analiză în tip real a mediului de afaceri românesc şi internaţional. Postul de televiziune se adresează tuturor celor interesaţi de domeniu, fiind una dintre cele mai importante surse de informaţie economicş şi de afaceri.
The Money Channel este parte a diviziei de business a grupului Realitatea – Caţavencu, alături de publicaţiile Business Standard şi Money Express.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
