Asociaţia pentru Prevenirea Abuzurilor Fiscale vrea să dea în judecată statul român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Motivul îl reprezintă aplicarea TVA-ului retroactiv, pentru tranzacţiile imobiliare desfăşurate între 2006 şi 2008. În timp ce investitorii spun că decizia reprezintă un abuz, reprezentanţii Finanţelor consideră că aceştia s-au sustras de la plata TVA-ului.
ANAF pretinde că are de recuperat TVA în valoare de 84 miliarde lei, de la aproape 8 de mii de persoane care au efectuat tranzacţii imobiliare pînă în 2008. Deşi declararea persoanelor fizice ca plătitori de TVA a devenit obligatorie abia în 2008, ANAF vrea să impoziteze şi veniturile anterioare.
Finanţele invocă faptul că legislaţia de TVA defineşte activitatea economică pe de o parte ca activitatea comercianţilor, dar şi ca exploatare a bunurilor corporale în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate. Iar cei care au dezvoltat proiecte imobiliare pe persoană fizică s-ar încadra la această prevedere.
Ar fi vorba de aproape 8.000 de persoane fizice care au realizat 85.000 de tranzacţii imobiliare între 2006 şi 2008, iar numai unu la sută dintre ei ar fi plătit TVA. În replică, reprezentanţii Asociaţiei pentru Prevenirea Abuzurilor Fiscale consideră că impunerea plăţii TVA-ului este ilegală şi invocă faptul că aplicarea retroactivă este anticonstituţională. Potrivit consultanţilor fiscali, diferendul dintre ANAF şi dezvoltatori se datorează legislaţiei deficitare, care nu defineşte în mod clar limitele de aplicare, iar astfel lasă loc de interpretări. În timp ce inspectorii de la Finanţe continuă controalele, pentru a evalua suma totală pe care investitorii trebuie să o plătească şi ameninţă cu sechestre, mulţi dintre oamenii de afaceri au dat în judecată statul.
Reuniţi sub egida Asociaţiei pentru Prevenirea Abuzurilor Fiscale, investitorii au declarat că vor face plângere la Parchet împotriva ANAF pentru abuz în serviciu, dar şi la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cazul în care statul nu renunţă la aplicarea retroactivă a TVA. ANAF a anunţat că va continua controalele şi le-a oferit dezvoltatorilor posibilitatea de a-şi deduce TVA-ul pentru cheltuieli. Potrivit legii, tranzacţiile pentru care trebuia plătit TVA sunt cele cu locuinţe noi şi cu terenuri construibile, cu caracter de continuitate şi cu valori mai mari de 35.000 de euro.
Dezbatere The Money Channel: Pro sau contra TVA în imobiliare?
Publicat la 15.03.2010, 11:38:07
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



