În primul semestru al acestui an, THR Marea Neagră a atras venituri totale de 7,5 milioane lei (1,76 milioane euro), fiind cu 70% mai mici decât cele din intervalul echivalent al anului precedent, de 25,2 milioane lei. Şi cheltuielile companiei s-au redus, dar numai cu 44%, la 14 milioane lei (3,3 milioane euro), după ce în primele şase luni ale anului trecut acestea se cifrau la 25 milioane lei.
Afacerile THR Marea Neagră au scăzut la 3,9 milioane lei (923.600 euro), în primul semestru din 2009, fiind astfel cu 19% mai mici decât cele din prima jumătate a anului anterior, de 4,8 milioane lei.
Pentru anul în curs, societatea estimează un profit net de 5,77 milioane lei, de două ori mai mic decât cel obţinut în 2008, potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli aprobat anterior de acţionari.
Compania are un capital social de 19,31 milioane lei, divizat în 193,1 milioane acţiuni cu o valoare nominală de 0,10 lei. SIF Transilvania controlează pachetul majoritar de 77,68%.
Acţiunile companiei sunt tranzacţionate la categoria a doua a BVB, sub simbolul EFO. Ultima cotaţie a titlurilor EFO a fost 0,45 lei, în şedinţa bursieră de vineri, ceea ce dă societăţii o capitalizare de 86,88 milioane lei (20,6 milioane euro).
THR Marea Neagră este o societate pe acţiuni rezultată din fuziunea prin absorbţie de către Eforie SA a patru mari societăţi de turism de pe litoralul românesc: Carmen Silva SA, Mioriţa Estival SA, Venus SA şi Saturn SA. Procesul de fuziune s-a încheiat pe 3 iunie 2004, iar din luna ianuarie 2005, compania nou creată şi-a schimbat denumirea în "Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră".
THR Marea Neagră a trecut pe pierderi în prima jumătate a anului, cu 6,5 milioane lei
Publicat la 14.08.2009, 17:59:45
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
