Această agilitate a companiilor presupune şi apelarea la instrumente de finanţare diferite de creditul bancar, cum ar fi obligaţiunilor corporatiste. Restabilirea încrederii investitorilor în economia românească va aduce investiţii în companiile autohtone, adaugă Urdăreanu.
Majoritatea companiilor au fost nevoite să reducă din costuri din cauza crizei, dar dacă o firmă nu-şi doreşte propriul faliment acesta va trebui să-şi ajusteze strategia de afaceri sau să se reprofileze, spune preşedintele UTI, Tiberiu Urdăreanu.
"Atât timp cât o companie se poate replia rapid, reprofila şi reajusta în timp real, vizavi de evoluţia pieţei, eu cred că aceasta companie are mari şanse de a reuşi. Ce va continua să funcţioneze şi ce va sta în picioare în aceasta economie? Probabil companiile care produc valoare adăugată, companii care sunt profitabile si al căror business este sustenabil în timp", a declarat Tiberiu Urdăreanu, preşedintele UTI.
Tiberiu Urdăreanu susţine diversificarea instrumentelor de finanţare pentru companii, precum emiterea de obligaţiuni coporatiste, mai ales acum, când creditarea este restricţionată.


