De asemenea, aceasta a precizat că în ceea ce priveşte numărul tour-operatorilor care vor accesa programul se aşteaptă ca toate agenţiile să adere la sistemul tichetelor de vacanţă.
"Din cei 800 de tour-operatori ai Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), cu siguranţă cel puţin 750 dintre aceştia vor adera la programul tichetelor de vacanţă", a explicat fostul secretar de stat pe turism.
Morariu a adăugat că ordinea destinaţiilor preferate de angajaţii care vor beneficia de tichetele de vacanţă va fi: litoralul balnearul şi muntele.
Guvernul a adoptat, în luna februarie, o ordonanţă de urgenţă privind acordarea tichetelor de vacanţă în limita a şase salarii minime brute pe economie, acestea urmând să fie utilizate doar pe teritoriul României şi numai de persoanele pe numele cărora au fost emise.

