Tiffany readuce eBay în Justiţie pentru că ar fi permis vânzarea de obiecte false
Publicat la 12.08.2008, 11:25:02
Conflictul între cele două companii este vechi. Încă din 2004, Tiffany acuza site-ul de licitaţii eBay că nu este capabil să se asigure că pe paginile sale de Internet nu se comercializează obiecte contrafăcute. În Justiţie, eBay a câştigat procesul intentat, judecătorii considerând că principala responsabilitate pentru protecţia unei mărci aparţine proprietarului său. În plus, eBay nu ar avea mijloacele prin care să se asigure că mărfurile vândute prin sistemul de licitaţii sunt autentice.
Tiffany face acum apel, încurajată de victoriile repurtate de alte două grupuri din industria luxului, LVMH şi Hermes. Şi acestea dăduseră în judecată eBay, cu aceeaşi motivaţie. În primul caz, site-ul de licitaţii a fost nevoit să plătească 40 de milioane de euro către grupul LVMH pentru că a permis vânzarea de parfumuri şi genţi false prin paginile de internet. În cazul Hermes, eBay a împărţit o amendă de 20 de mii de euro cu o femeie care vânduse la licitaţie mai multe genţi false Hermes.
eBay se apără, spunând că a pus la punct un sistem prin care firmele pot avertiza dacă anumite obiecte sunt contrafăcute. Cu ajutorul acestui sistem, eBay ar fi închis, în 2007, conturile a 50 de mii de utilizatori suspectaţi de a vinde obicte false.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
