money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Tiffany’s, peste estimari

Publicat la 02.12.2007, 22:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Tiffany’s, peste estimari

Vanzarile au crescut cu 18%, pana la nivelul de 425,7 milioane de euro, depasind nivelul prognozat de analisti, de 419,6 milioane de euro.

Vanzarile la nivel international au inregistrat un avans tot de 18%, pe fondul dezvoltarii afacerilor din majoritatea tarilor in care compania este prezenta, ca de exemplu Japonia, care inregistrase in trecut o scadere a vanzarilor. Actiunile Tiffany au scazut cu 2,3%, pana la nivelul de 32,3 euro, in sedinta din cadrul Bursei de la New York. Compania cu sediul la New York este estimata sa atraga cea mai mare parte a castigurilor din ultima parte a anului in perioada sarbatorilor de iarna. Aceasta perioada aduce circa 25% din veniturile jucatorilor de profil.

“Ne apropiem de cea mai importanta luna din acest sezon, iar rezultatele inregistrate pana in prezent sunt cu mult peste asteptarile noastre”, a declarat Michael Kowalski, directorul general al companiei.

Acesta a precizat ca este totusi prematur sa estimeze rezultatele cu care Tiffany va incheia anul sau sa comenteze asupra puterii de cumparare, pentru ca cea mai mare parte a cumparaturilor nu a avut loc.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite