Aceasta este prima etapa a proiectului, finantat cu 8,85 milioane de lei (aproximativ doua milioane de euro) prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), proiect care isi propune dezvoltarea cunostintelor si abilitatilor antreprenoriale pentru micii sau viitorii intreprinzatori din mediul rural, in special tineri, care, prin dezvoltarea propriilor afaceri, pot genera dezvoltare locala si pot crea locuri de munca in 18 judete din regiunile de dezvoltare Nord-Est si Sud-Est.
Potrivit organizatorilor, participantii la conferintele “Rural-Manager” au fost interesati sa initieze sau sa dezvolte afaceri in domenii de activitate variate, ca de exemplu in cresterea animalelor, prelucrarea lemnului, turism rural, comert, in domeniul forestier sau in dezvoltarea mestesugurilor. In urma intalnirilor, consultantii regionali au primit deja solicitari de sprijin pentru dezvoltarea afacerii. “Consultantii identifica necesitatile mediului de afaceri, formalizeaza cererea de consultanta, realizeaza vizite, astfel incat fiecare intreprinzator selectat sa se bucure de o atentie speciala. Pe parcursul proiectului vom incerca sa sprijinim beneficiarii sa scrie si sa depuna o cerere de finantare sau sa isi solutioneze o problema in initierea sau dezvoltarea afacerii”, explica Laura Popa, expert multiregional.
Potrivit consultantului in fonduri europene Radu Limpede, care a participat la conferintele “Rural-Manager”, un punct de interes pentru tinerii antreprenori de la sate au fost posibilitatile de finantare pentru dezvoltarea microintreprinderilor.
“Interesul major si elementul de noutate pentru ei a fost in special masura 312 din Programul National pentru Dezvoltare Rurala dedicata microintreprinderilor, avand in vedere ca satul romanesc nu se poate dezvolta numai pe baza de agricultura si turism, ci are mare nevoie de mica industrie si servicii variate”, a spus Limpede.
In paralel cu conferintele, pe care va continua sa le organizeze in alte sapte orase din tara in luna aprilie, FNTM a infiintat si noua birouri de consultanta initiala, de tip Help-Desk, cate un birou la doua judete, prin intermediul carora acorda consiliere manageriala personalizata intreprinzatorilor, in vederea initierii unei afaceri sau dezvoltarii afacerii existente, cresterii competitivitatii lor pe piata si, implicit, cresterii economiei locale.
Orasele unde functioneaza aceste birouri si unde antreprenorii pot solicita sprijin si consultanta gratuite sunt: Alba Iulia (pentru judetele Alba si Sibiu), Targu Mures (Mures, Harghita), Predeal (Brasov, Covasna), Bacau (Bacau, Neamt), Suceava (Suceava, Botosani), Iasi (Iasi, Vaslui), Focsani (Vrancea, Braila), Buzau (Buzau, Galati) si Constanta (Constanta, Tulcea). “Totodata, in aceasta perioada, intreprinzatorii din cele 18 judete se pot inscrie in vederea selectiei pentru programul de consultanta si instruire manageriala «Rural-Manager», care se va desfasura in perioada august 2009-aprilie 2010. Pentru acest program vor fi selectati circa 200 de manageri, mici sau viitori intreprinzatori, pentru care vom furniza servicii de instruire, consiliere si sprijin, printr-un portal inovativ-instrument integrat”, a explicat Marius Bostan, presedinte al FNTM si manager de proiect.
Potrivit acestuia, portalul contine o platforma de e-Learning, consultanta si networking, care va fi operabila din luna august 2009, o platforma e-business, care va promova produsele si serviciile tuturor beneficiarilor, si un site al proiectului, care va fi un centru de resurse la dispozitia participantilor si primarilor din mediul rural. “O consecinta a dezvoltarii acestui instrument integrat este crearea unei retele de cooperare intre beneficiarii proiectului, pentru facilitarea transferului de bune practici si initierea de parteneriate intre acestia. Internetul patrunde cu rapiditate in mediul rural si va grabi lucrurile. Exista si lipsa de incredere ca fondurile europene sunt accesibile si, in general, exista comportamentul mioritic cu drobul de sare deasupra noastra. Am observat deja ca nevoia este mult mai mare decat oferta noastra”, a spus Marius Bostan.
Proiectul “Rural-Manager” este implementat de FNTM, in calitate de lider al consortiului, in parteneriat cu organizatiile Centrul de Training si Dezvoltare al Asociatiilor Angajatorilor din Bavaria - bfz GmbH, Siveco Romania si Asociatia Euro < 26.
Consiliere pentru 200 de viitori intreprinzatori
Marius Bostan, presedinte al FNTM
Intreprinzatorii din 18 judete se pot inscrie in aceasta perioada, in vederea selectiei pentru programul de consultanta si instruire manageriala «Rural-Manager», care se va desfasura in perioada august 2009-aprilie 2010. Pentru acest program vor fi selectati circa 200 de manageri, mici sau viitori intreprinzatori, pentru care vom furniza servicii de instruire, consiliere si sprijin, printr-un portal inovativ-instrument integrat”.
Nu doar agricultura
Radu Limpede, consultant in fonduri europene
Interesul major si elementul de noutate pentru ei a fost in special masura 312 din Programul National pentru Dezvoltare Rurala dedicata microintreprinderilor, avand in vedere ca satul romanesc nu se poate dezvolta numai pe baza de agricultura si turism, ci are mare nevoie de mica industrie si servicii variate.”
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.