Compania Interamerican Fond de Pensii mizeaza, in 2008, pe un volum de active sub administrare pe segmentul pensiilor private obligatorii, de peste 25 milioane de euro, a declarat, pentru Business Standard, directorul financiar si vicepresedintele companiei de asigurari Interamerican, Emilia Bunea. Aceasta valoare ar putea creste la mai mult de 64 mil. euro, in 2009.
"Nivelul contributiei la fondurile obligatorii de pensii private, despre care vorbim si acum, si peste cativa ani, este mult prea mic pentru a permite existenta unor companii cu o cota de piata sub 10%. Aceasta este si tinta Interamerican, ceea ce presupune un portofoliu de 250.000-300.000 de clienti", a explicat reprezentantul Interamerican. Interamerican va intra pe piata pensiilor cu avantajul experientei pe segmentul produselor de tip unit-linked, care imbina asigurarea de viata cu o componenta investitionala. Compania are in portofoliu sapte programe de investitii, atasate produselor unit-linked, dintre care patru denominate in euro si trei in lei. Nivelul primei medii anuale pe produsele unit-linked a fost in jur de 800 de euro. La sfarsitul lui 2006, randamentele fondurilor Interextra, in euro, au fost de 19,36% fata de finalul anului precedent. Fondurile in lei Ronplus au adus castiguri de 25,7%. Investitiile financiare ale Interamerican s-au ridicat anul trecut la echivalentul a sapte milioane de euro. Compania functioneaza in Romania din 1995, ca subsidiara a grupului elen Interamerican, care a fost preluat, in 2001, de grupul olandez Eureko.





