E adevarat, compania este destul de selecta, atat regiunea, cat si zona euro inregistrand cresteri ale preturilor mult peste tintele propuse, ca sa nu mai vorbim de economia americana sau de cea chineza.
Sigur, proportiile sunt diferite. Daca in cazul economiilor din regiune e vorba despre o rata a inflatiei de cateva ori mai mare, dubla sau chiar tripla decat tinta de inflatie, in zona euro sau peste Ocean vorbim despre depasiri ale tintei de inflatie in marja unui punct procentual.
Explicatia specialistilor, de regula, pentru astfel de diferente proportionale are in vedere ritmul foarte diferit de crestere al economiilor respective. E firesc pentru economiile cu o rata de crestere foarte mare, cum sunt cele din regiune - in medie de peste sase procente - sa fie mult mai vulnerabile la o accelerare a inflatiei. Se creeaza, din pacate, in aceste situatii asa-numita spirala inflationista a salariilor. Respectiv, o inflatie mai mare solicita majorari salariale, cresterile de venit alimenteaza insa scumpirile si astfel, in termeni reali, veniturile, de fapt, pot sa scada. Accelerarea inflatiei in proportii de cateva ori mai mari pare deci o vulnerabilitate specifica economiilor cu ritm de crestere foarte rapid.
Mecanismele pe care autoritatile le pot impune in asemenea situatii sunt tocmai “tintirea transparenta a inflatiei”, in sfera politicilor monetare si “tintirea unui nivel al cheltuielilor publice”, pe partea politicilor fiscale. Sigur, oamenii cu decizie de politica monetara pot invoca, in cadrul aceluiasi mecanism, asa-numitele clauze de exonerare, care mentioneaza cauze externe pentru ratarea tintei de inflatie. Insa, de cealalta parte, in zona politicilor fiscale, nu exista o procedura formala de exonerare, doar cea a oprobriului public si cea a sanctiunii electorale.
