Titeiul Brent a depasit pragul de 67 de dolari barilul
Publicat la 14.05.2007, 12:23:37
Cursul ţiţeiului Brent a trecut, luni, de 67 de dolari barilul, pe fondul temerilor legate de siguranţa exporturilor de petrol din zona Africii şi a Orientului Mijlociu, informează Reuters.
La 11h15 GMT, barilul de Brent câştiga astfel 56 de cenţi, (0,84%), ajungând la 67,39 dolari, iar sortimentul light se apreciase cu 59 de cenţi, până la 62,96 dolari barilul.
După anunţul de săptămâna trecută legat de închiderea puţurilor din Nigeria şi Congo, a venit rândul Iranului - al patrulea exportator mondial - să stârnescă îngrijorări pe piaţa petrolului, preşedintele Mahmoud Ahmadinejad promiţând o ripostă violentă în eventualitatea unui atac al Statelor Unite asupra republicii islamice.
Arabia Saudită şi-a informat clienţii asiatici şi europeni că livrările sale pentru luna iunie vor rămâne la nivelul celor din mai. Acest lucru înseamnă ca Asia, care este principala piaţă a exporturilor saudite de ţiţei, va primi cu aproximativ 10% mai puţin decât era prevăzut în contracte, au precizat surse din sector.
"Consider că OPEC acţionează cu foarte multă precauţie, si asta fiindca a reusit să menţină cursul în jurul valorii de 60 de dolari, şi nu vrea să zdruncine acest echilibru", a comentat Andrew Harrington, analist la ANZ Bank.
Piaţa este îngrijorată, de asemenea, de înmulţirea cazurilor de reducere involuntară a producţiei de petrol. Astfel, spre exemplu, exploatările Total de la Nkossa din Congo au fost întrerupte încă de joi din cauza unui incendiu şi nu vor fi reluate decât peste trei săptămâni.
În ceea ce priveşte producţia din Nigeria, aceasta riscă să fie afectată în continuare de atacurile militanţiolr din Delta Nigerului şi de grevele declanşate duminică.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
