Titlurile Broker Cluj au fost suspendate de la tranzacţionare, pe BVB. Bursa îşi menţinea avansul la jumătatea şedinţei, cu SIF-urile pe plus 3,35%
Cele mai lichide zece acţiuni de la Bursa de Valori Bucureşti se apreciau în medie cu 2,37%, la jumătatea şedinţei de tranzacţionare de joi, iar titlurile din sectorul SIF afişau în continuare cele mai mari creşteri din piaţă, afişând un avans de 3,35% al indicelui de profil.
La jumătatea şedinţei de joi, lichiditatea pieţei reglementate a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) scăzuse cu 41%, până la 10,44 milioane lei (2,46 milioane euro), comparativ cu nivelul consemnat la mijlocul şedinţei precedente, de 17,92 milioane lei (4,22 milioane euro).





