Lichiditatea pieţei Rasdaq s-a triplat în şedinţa de luni la 9,73 milioane lei faţă de şedinţa de vineri, când schimburile au totalizat 3,13 milioane lei.

Indicele compozit al pieţei Rasdaq s-a depreciat uşor în şedinţa de luni, cu 0,42%, până la 3.611,19 puncte, iar la categoria de bază a Rasdaq au fost efectuate schimburi în valoare de 9,58 milioane lei.

În topul lichidităţii s-au aflat titlurile Foraj Sonde Târgu Mureş (FOSP), care au avut un rulaj de 5,33 milioane lei şi un preţ în scădere cu 0,09% la 100 lei. Au urmat titlurile Prospecţiuni Bucureşti (PRSN), cu schimburi de 695.803 lei şi o cotaţie în urcare cu 1,12% la 18 lei. Podiumul a fost completat de titlurile Argus Constanţa (UARG), care au avut o lichiditate de 604.666 lei şi un preţ în coborâre cu 1,03% la 1,91 lei.

Indicele RAQ-I, care prezintă evoluţia a nouă companii listate la prima categorie a Rasdaq, s-a apreciat cu 2,33% la 3.461,50 puncte. La acestă categorie au fost 44 de tranacţii cu trei dintre titlurile companiilor listate, iar valoarea totală a schimburilor de la această categorie a fost de 52.295 lei.

Primul loc în topul lichidităţii la acestă categorie a fost ocupat de acţiunile Braiconf Brăila (BRCR), care au totalizat schimburi de 38.841 lei şi s-au scumpit cu 17,64% la 0,60 lei. wTitlurile Rompetrol Bucureşti (VEGA) s-au scumpit cu 6,48% la 0,197 lei pe o lichiditate de 13.163 lei, iar cotaţia acţunilor Severnav Drobeta Turnu Severin a stagnat la 8,50 lei pe o lichiditate de 290,50 lei.

Indicele RAQ-II, care arată evoluţia celor 11 companii listate la categoria a II-a a pieţei Rasdaq, a coborât cu 2,27% până la  6.635,64 puncte. La această categorie au fost realizate 109 tranzacţii cu cinci dintre titlurile companiilor listate, în valoare de 96.937 lei.

În topul lichidităţii s-au aflat titlurile Romcarbon Buzău (ROCE), care au avut un rulaj de 86.520 lei şi un preţ în coborâre cu 5,26% la 0,90 lei. Acţiunile Flaros Bucureşti (FLAO) au stagnat la 27 lei pe o lichiditate de 3.710 lei, iar cotaţia titlurilor Unisem Bucureşti (UNISEM) a coborât cu 5,27% la 0,0701 lei pe o lichiditate de 3.523 lei.

Sursa: NewsIn