money.ro
🔔 Alerte
Piețe financiaremoney.ro

Titlurile Oltchim revin azi la tranzacţionare

Publicat la 29.10.2007, 07:31:45

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Titlurile Oltchim revin azi la tranzacţionare
Urmărește money.ro pe Google News

În 2003, statul, în calitate de acţionar majoritar la Oltchim, a aprobat majorarea capitalului social al companiei, până la un nivel de 11 ori mai mare. Ceilalţi acţionari nu au primit dreptul de a participa la majorare, diminuându-şi substanţial deţinerile, în vreme ce statul şi-a crescut participaţia de la 53,04 până la 95,73%.

SIF Oltenia, care deţinea în 2003 circa 6% din acţiunile Oltchim, a atacat în instanţă majorarea de capital. Tribunalul Vâlcea a admis joi cererea SIF Oltenia şi a dispus radierea celor peste 3,22 miliarde acţiuni emise în favoarea statului, Oltchim urmând să revină la capitalul de 32,36 milioane lei.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite