Transmiterea acestor date până la mijlocul lunii octombrie sunt necesare pentru aprobarea procedurii de întocmire a raportului financiar de către titlularii de licenţe.
Îndeplinirea prevederilor din acest ordin va fi urmărită de către departamentul preţuri şi tarife în domeniul energiei electrice din cadrul ANRE.
Potrivit Legii energiei electrice nr. 13/2007, ANRE emite licenţe pentru exploatarea comercială a capacităţilor de producere a energiei electrice sau a energiei termice în cogenerare, prestarea serviciului de transport al energiei electrice, prestarea serviciului de sistem, prestarea serviciului de distribuţie a energiei electrice, activităţi de administrare a pieţelor centralizate, activitatea de furnizare a energiei electrice.
Totodată, acelaşi act normativ stipulează că, pe durata de valabilitate a licenţelor, titularii de licenţe sunt obligaţi să respecte condiţiile care însoţesc licenţa, să ţină situaţii contabile separate pentru fiecare activitate care face obiectul licenţei acordate de autoritatea competentă, în cazul operatorului economic în domeniul energiei electrice integrat, pe verticală sau pe orizontală, să procedeze la fel ca în cazul în care activitatea respectivă ar fi efectuată de operatori economici separaţi şi să întocmească rapoarte financiare în formatul solicitat de autoritatea competentă; să constituie şi să menţină garanţii financiare care să le permită desfăşurarea activităţii şi asigurarea continuităţii serviciului; să pună la dispoziţie autorităţii competente informaţiile necesare pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţii acesteia.
Sursa: NewsIn



