Piețe financiaremoney.ro
TMC: Panait crede ca piata de capital e tensionata din cauza suspendarii
Publicat la 19.04.2007, 13:01:53
Piaţa de capital este puţin tensionată, dar acest lucru este normal, pentru că bursele se emoţionează mai repede atunci când se petrec evenimente politice majore a declarat, joi, pentru The Money Channel, preşedintele KTD Invest, Iulian Panait.
Potrivit lui Panait, jucătorii la bursă sunt mult mai sensibili decât managerii care administrează companiile listate, dar este convins că şedinţa bursieră de joi se va încheia fără a avea un element de certitudine cu privire la decizia din Parlament. Mai mult, "întreaga şedinţă bursieră va fi una de aşteptare, iar investitorii nu vor lua decizii extrem de importante în cadrul acestei şedinţe", a precizat Panait.
"Faţă de deschiderea pieţei bursiere, lucrurile nu sunt cu mult schimbate", a spus preşedintele KTD invest. El crede că reacţia de scădere de la deschiderea Bursei se datorează ştirilor apărute miercuri în presă, "care au transmis probabil o stare de oarecare nesiguranţă", şi nu se datorează neapărat activităţii parlamentare de joi.
Iulian Panait a mai declarat că "pe termen scurt, de câteva zile, orizontul de evoluţie este destul de imprevizibil, dar pe termen mediu şi lung nu vor fi influenţe semnificative asupra trendului bursier determinate punctual de evenimentele de joi".
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



