In cadrul emisiunii “Miza judetului Ilfov” s-a discutat despre alegerile din comuna Stefanesti, cele din Sintesti si nu numai, evenimente care au atras atentia in ultima perioada asupra acestei zone ale tarii. De ce s-ar calca oamenii in picioare ca sa voteze in niste comune din Ilfov, cand, in toata tara, abia daca 30% din electorat s-au prezentat la vot? Care este miza in judetul Ilfov? Acestea au fost intrebarile la care invitatii lui Dan Suciu, Jonathan Youens, managing director Creative Global Property, Cristian Stanciu, administrator la parcul industrial Bragadiru, si Ionut Dogaru, country manager Grupo Lar, au incercat sa raspunda ieri in cadrul emisiunii. Cei mai multi au spus ca terenurile sunt cele mai atractive aici, pentru ca zona este foarte aproape de Capitala, iar imobiliarele au toate sansele sa se dezvolte. Pretul terenurilor si al padurilor din zona sunt principalele mize ale acestui judet, desi, din punctul de vedere al lui Cristian Stanciu, acestea sunt nejustificat de mari, in conditiile in care nu exista canalizare si apa in majoritatea localitatilor din judet. Potrivit acestuia, ponderea investitiilor private in Ilfov ar putea scadea din cauza costurilor foarte mari si a infrastructurii slabe. Cristian Stanciu a declarat ca parteneriatul public-privat este viitorul dezvoltarii acestui judet.
TMCTV: Miza din Ilfov, imobiliarele
Publicat la 05.06.2008, 21:00:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Actualitate
Citatul zilei, 9 octombrie 2026: Piața îți testează convingerile, nu inteligența

Actualitate
Reducere reală sau preț umflat? Cum verifici o ofertă înainte de Black Friday
![[P] 35.000 de solicitări în șapte ani pentru sprijin în dependența de jocuri de noroc: 3 din 4 persoane care apelează Consilierea 24/7 cer consiliere psihologică](/_next/image?url=https%3A%2F%2Fmoney-ro-cdn.sorin-freciu.workers.dev%2Fstorage%2Fv1%2Fobject%2Fpublic%2Fmedia%2Farticles%2F1791483335473-zbeb97ppvr.jpg&w=1920&q=75)
Actualitate
[P] 35.000 de solicitări în șapte ani pentru sprijin în dependența de jocuri de noroc: 3 din 4 persoane care apelează Consilierea 24/7 cer consiliere psihologică

Actualitate
Același coș de la Lidl, în 6 țări. Un român cumpără 131 de coșuri dintr-un salariu, un neamț 323

Actualitate
