Cantitatile de gaze naturale furnizate de distribuitori firmelor Kronospan Sebes, Rulmenti Barlad, TMK Resita, Mechel Campia Turzii si Apulum Alba Iulia vor fi suplimentate, potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei. Miercuri a avut loc o noua intrunire a Comisiei de coordonare pentru asigurarea sigurantei in aprovizionarea cu gaze naturale. Astfel, au fost analizate si acceptate unele solicitari de suplimentare a cantitatilor de gaze naturale furnizate de distribuitori consumatorilor industriali, fara a afecta echilibrul sistemului national de transport al gazelor. Presiunile in reteaua de transport al gazelor naturale inregistreaza valori normale, iar consumul national este integral acoperit, se mai arata in comunicat. Productia interna actuala este de 34 mil. mc pe zi. (S.M.)



