“Piaţa produselor lactate proaspete cunoaşte o perioadă de încetinire a creşterii, ca urmare a crizei economice pe care o traversăm. Cu toate acestea, fiind un producător responsabil de produsele lactate proaspete, compania Tnuva România caută soluţii şi strategii de prevenire a posibilelor efecte, în condiţiile în care piaţa şi competiţia se schimbă într-un ritm alert. Analizăm cu atenţie tendinţele pieţei şi suntem pregătiţi să implementăm un program complex pentru creşterea competitivităţii pe piaţă şi reorganizarea activităţilor pentru reducerea costurilor”, au declarat pentru Business Standard reprezentanţii companiei.

Aceştia afirmă că Tnuva va continua să ofere consumatorilor în mod constant doar produse de cea mai bună calitate, indiferent de “dificultăţile şi provocările acestei perioade”.

Oficialii Tnuva România răspund astfel informaţiilor apărute în presa israeliană, conform cărora vânzările filialei locale sunt în scădere, iar compania ar urma să se concentreze pe oraşele mari şi să întrerupă operaţiunile din celelalte oraşe, din cauza costurilor ridicate pentru logistică.

Tnuva, cel mai mare producător de lactate din Israel, a investit în România 55 milioane de euro într-un proiect greenfield. În doar un an şi jumătate de la apariţia pe piaţă, Tnuva a lansat mai mult de 50 de produse, devenind numărul trei pe piaţa produselor lactate proaspete din România.

Potrivit unui studiu MEMRB, realizat pentru perioada iulie 2008-iunie 2009, Tnuva se află pe segmentul iaurturilor pe locul trei în Top 5 jucători, după Danone şi Friesland.