Ouăle sunt alimentele care s-au scumpit cel mai mult în ultimul an (plus 7,86%), potrivit unei analize realizată de Institutul Naţional de Statistică la cererea ECONOMICA.NET, comparând datele din luna noiembrie 2014 cu cele din perioada similară a anului trecut.
"Este o situaţie normală, având în vedere că datele INS se referă la luna noiembrie. În mod normal, în perioada rece, ouăle se scumpesc, pentru că oferta este mai mică. Totul culminează cu luna decembrie, când sunt cele mai mari preţuri din an, după care, începând cu ianuarie, trendul este descendent", a declarat pentru ECONOMICA.NET Ilie Van, preşedintele Uniunii Crescătorilor de Păsări din România.



